Curtat de Universitatea Craiova, Victor Piturca nu se gandeste sa dea curs ofertei, cu toate ca Adrian Mititelu anunta ca e foarte aproape sa-l convinga pe fostul selectioner.
Dupa ce Gigi Becali anunta cu surle si trambite aducerea lui Victor Piturca pe banca Stelei, iar dupa cateva zile fostul selectioner nega orice negocieri privind preluarea echipei din Ghencea, a venit randul lui Adrian Mititelu sa forteze. Nici de aceasta data dorintele patronului nu coincid cu cele ale lui Victor Piturca. Surse apropiate gruparii din Banie au dezvaluit pentru CANCAN ca fostul selectioner nu este incantat de o colaborare cu Adrian Mititelu, pe care il cunoaste ca fiind o persoana dificila. „Nu vin la Craiova cat timp e Mititelu patron, sigur nu ne-am intelege. Cine imi garanteaza ca as putea lucra in liniste?”, a spus Piturca. De altfel, singura posibilitate prin care acesta ar putea reveni pe banca echipei din Banie este varianta in care „Piti” ar primi si actiuni la club, pentru a putea fi sigur ca nu va fi la mana finantatorului. Oferta suspecta La doar o saptamana dupa partida „ciudata” cu CFR Cluj, Adrian Mititelu, despre care se stia ca are probleme financiare, a anuntat ca il oferteaza pe Victor Piturca si ca este foarte aproape sa-i satisfaca acestuia pretentiile financiare. Oferta lui Mititelu vine intr-un moment in care patronul lui Poli Timisoara, Marian Iancu, a anuntat ca a intrerupt orice legatura cu finantatorul Craiovei, pe care il considera unul dintre oamenii care au dus titlul de campioana la Cluj. Meciul Universitatea Craiova – CFR Cluj s-a incheiat cu victoria oaspetilor cu 3-2, dupa ce „Stiinta” a condus cu 2-0 la pauza.